
In afara izvorului tamaduitor, noua manastire are si Crucea de Leac, astazi incastrata in fatada unui altar. Aceasta cruce, monument istoric din leatul 1620, este de o maretie si o frumusete fara seaman, fiind dania unui boier din Calarasi, care a vrut s-o duca intr-un car la Fetesti. Ajuns la locul unde se afla astazi manastirea, carul s-a stricat, din pricina greutatii, iar crucea a fost data jos, ca sa poata fi reparat carul. Dupa legenda, crucea a fost ridicata din nou in car, dar boii nu au mai putut merge. Astfel, crucea a ramas in plin camp, unde a fost intepenita de niste oameni de-ai locului. Cu vremea, s-a zvonit ca e facatoare de minuni. Chiar in frumos daltuita ei inscriptie se spune ca este o cruce "sfanta si de viata facatoare". Zice-se ca, intr-o zi friguroasa, cu ploaie, un baiat care pastea vitele, s-a adapostit la radacina acestei cruci. Era bolnav, mut si surd, si indata ce s-a atins de cruce, a inceput sa vorbeasca si sa auda. De atunci se spune ca este o cruce facatoare de minuni, si multi bolnavi vin aici spre tamaduire. Cum comunistii nu agreau astfel de fapte, au venit cu buldozerul s-o dea jos, dar nu au putut s-o darame. S-a stricat si buldozerul! sursa:domeniulculte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu