În data de 15 iulie 1992, în oraşul Slobozia se sfinţea locul unei viitoare mari biserici. Punerea pietrei de temelie era făcută de către fericitul întru adormire patriarh Teoctist, care era şi arhiepiscop al Arhiepiscopiei Bucureştilor, sub a cărui jurisdicţie se afla atunci Slobozia, în prezenţa preoţilor şi a unui număr destul de mare de credincioşi, care veniseră să asiste la slujba de sfinţire a locului.
La vremea respectivă, evenimentul era remarcabil din mai multe motive. Era, în cea mai mare măsură, un lucru inedit pentru mulţi participanţi, pentru că de multă vreme construcţia unei biserici nu mai fusese posibilă în Slobozia. Exista aici doar o fostă mânăstire transformată în biserică parohială şi o capelă de cimitir ce fusese mărită. Acestea erau singurele lăcaşuri de cult unde preoţii săvârşeau serviciile religioase şi credincioşii puteau să participe la slujbe. Practic, de când fusese transformată în oraş, mica aşezare care potrivit tradiţiei îşi datorează existenţa marelui voievod Matei Basarab, nu avea o biserică nouă. Semnificativ apoi, punerea pietrei de temelie se făcea de însuşi Preafericitul părinte Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care slujea în Slobozia prima oară după căderea comunismului.
Dincolo de aceste aspecte, evenimentul mai avea un simbolism profund: tradiţia creştină de a construi, înainte de stabilirea spaţială a unei comunităţi o biserică, care prin natura ei o întăreşte pe aceasta şi o leagă de aşezare, era în sfârşit pusă în aplicare şi aici la Slobozia, după o lungă perioada de timp. Şi, deşi mai era mult până să fie împlinită această năzuinţă, prezenţa patriarhului ţării şi a credincioşilor de aici, era o garanţie că, pentru prima oară de la întemeierea oraşului, se încerca recuperarea unei dimensiuni ce până atunci nu existase sau fusese uitată în Slobozia. Se încerca, mai exact, o re-întemeiere spirituală a acestei aşezări. Nu era vorba încă de o catedrală, adică de un lăcaş în care să slujească un episcop, dar dimensiunile au fost gândite de la început monumentale, pentru că şi scopul duhovnicesc urmărit era unul foarte înalt. Începutul a fost mai greu, dar înfiinţarea Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, cu scaunul la Slobozia, la un an după punerea pietrei de temelie, a făcut ca lucrurile să continue în mod firesc. Noua biserică a căpătat destinaţia de catedrală, iar proiectul ei a fost astfel regândit: ca orice catedrală, ea avea să fie şi un simbol al prestanţei oraşului. Realizarea ei s-a făcut însă prin eforturi mari: primul episcop al noii episcopii, Preasfinţitul Nifon Mihăiţă (1994-1999) a acordat o atenţie mare construcţiei catedralei, iar ulterior Preasfinţitul Damaschin Coravu a continuat şi a finalizat, într-un ritm susţinut, lucrările de construcţie ale acesteia, adăugând şi o serie de funcţionalităţi noi lăcaşului iniţial, prin amenajarea unui paraclis cu hramul Sfântul Alexandru Romanul, la subsolul catedralei, ce a fost sfinţit la 6 decembrie 2004. Lucrările la catedrala episcopală Înălţarea Domnului au fost încheiate în anul 2003.
Construcţia rezultată are dimensiuni monumentale: înălţimea 37 m, lungimea 45 m, lăţimea 24 m şi 33 m la abside, suprafaţa totală 850 mp, fiind prima şi cea mai mare construcţie eclesială din ţară, finalizată după căderea comunismului.
La vremea respectivă, evenimentul era remarcabil din mai multe motive. Era, în cea mai mare măsură, un lucru inedit pentru mulţi participanţi, pentru că de multă vreme construcţia unei biserici nu mai fusese posibilă în Slobozia. Exista aici doar o fostă mânăstire transformată în biserică parohială şi o capelă de cimitir ce fusese mărită. Acestea erau singurele lăcaşuri de cult unde preoţii săvârşeau serviciile religioase şi credincioşii puteau să participe la slujbe. Practic, de când fusese transformată în oraş, mica aşezare care potrivit tradiţiei îşi datorează existenţa marelui voievod Matei Basarab, nu avea o biserică nouă. Semnificativ apoi, punerea pietrei de temelie se făcea de însuşi Preafericitul părinte Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care slujea în Slobozia prima oară după căderea comunismului.
Dincolo de aceste aspecte, evenimentul mai avea un simbolism profund: tradiţia creştină de a construi, înainte de stabilirea spaţială a unei comunităţi o biserică, care prin natura ei o întăreşte pe aceasta şi o leagă de aşezare, era în sfârşit pusă în aplicare şi aici la Slobozia, după o lungă perioada de timp. Şi, deşi mai era mult până să fie împlinită această năzuinţă, prezenţa patriarhului ţării şi a credincioşilor de aici, era o garanţie că, pentru prima oară de la întemeierea oraşului, se încerca recuperarea unei dimensiuni ce până atunci nu existase sau fusese uitată în Slobozia. Se încerca, mai exact, o re-întemeiere spirituală a acestei aşezări. Nu era vorba încă de o catedrală, adică de un lăcaş în care să slujească un episcop, dar dimensiunile au fost gândite de la început monumentale, pentru că şi scopul duhovnicesc urmărit era unul foarte înalt. Începutul a fost mai greu, dar înfiinţarea Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, cu scaunul la Slobozia, la un an după punerea pietrei de temelie, a făcut ca lucrurile să continue în mod firesc. Noua biserică a căpătat destinaţia de catedrală, iar proiectul ei a fost astfel regândit: ca orice catedrală, ea avea să fie şi un simbol al prestanţei oraşului. Realizarea ei s-a făcut însă prin eforturi mari: primul episcop al noii episcopii, Preasfinţitul Nifon Mihăiţă (1994-1999) a acordat o atenţie mare construcţiei catedralei, iar ulterior Preasfinţitul Damaschin Coravu a continuat şi a finalizat, într-un ritm susţinut, lucrările de construcţie ale acesteia, adăugând şi o serie de funcţionalităţi noi lăcaşului iniţial, prin amenajarea unui paraclis cu hramul Sfântul Alexandru Romanul, la subsolul catedralei, ce a fost sfinţit la 6 decembrie 2004. Lucrările la catedrala episcopală Înălţarea Domnului au fost încheiate în anul 2003.
Construcţia rezultată are dimensiuni monumentale: înălţimea 37 m, lungimea 45 m, lăţimea 24 m şi 33 m la abside, suprafaţa totală 850 mp, fiind prima şi cea mai mare construcţie eclesială din ţară, finalizată după căderea comunismului.
Un comentariu:
faina poza:)
Trimiteți un comentariu