Piţigoiul este uşor de prins!
Cînd a împărţit Dumnezeu tuturor paserilor din lume, care le-a făcut spre binele şi folosul omenirii, cîte un feli anumit de hrană, ca să aibă ce mînca şi cu ce-şi susţine viaţa, atunci a dat el şi piţigoiului una, şi aceea a fost sîmburii de bostan.
Piţigoiul, înţelegînd că sîmburii de bostan sînt cea mai dulce şi mai bună mîncare, nu zisă nimică, se mulţămi cu dînşii, şi fără a mai aştepta mult să vadă de i s-a mai spune ceva ori ba, părăsi pre Dumnezeu şi se porni în lumea largă, doară va da mai degrabă preste hrana sa.
Nu mult după ce s-a depărtat el de la Dumnezeu, iată că dă peste o ţarină întinsă, care era plină de mălăini şi pe acestea o mulţime de bostani.
Piţigoiul, cum văzu de departe bostanii, sări drept în sus de bucurie, alergă tot într-un suflet spre dînşii, voind a-i sparge şi a li mînca sîmburii. Dar în zădar i-a fost toată bucuria, căci fiind toamnă, bostanii erau aşa de copţi şi de tari, că pasere nu ceva, trebuia să fie aceea care i-ar fi putut sparge cu ciocul !
Cercă el nu-i vorbă, toate chipurile şi mijloacele, cum ar putea face măcar a borticică într-înşii, dar în zădar !... nici pre unul nu putu să-l spargă.
În urma urmelor, văzînd că toată munca lui este degeaba, şi mai fiind pe lîngă aceasta încă şi foarte flămînd, lăsă bostanii în ştirea Domnului şi se dete la prins musculiţe şi cu acestea îşi potoli apoi foamea.
Aşa o duse el un timp mai îndelungat, pînă cînd a început Domnul nostru Iisus Cristos a îmbla pe pămînt.
Atunci, auzind că Sfântul îmbla pe pămînt şi nu unuia îi împlineşte dorinţa, s-a dus şi el la dînsul şi-i spusă cum că hrana ce i-a dat-o lui Dumnezeu, nu-i este nici de-un folos, deoarece neavînd bostanii cei copţi nici o bortă, el nu poate scoate sîmburii dintr-înşii. Îl rugă apoi ca să-i facă o bortă în bostani prin care să poată scoate sîmburii, căci de nu i-a împlini aceasta rugăminte, e pace de dînsul !... Aşa cum a dus-o mai nainte, nu poate s-o ducă şi mai departe !..
Domnul nostru i-a ascultat rugămintea, a luat un bostan care era mai mare, mai frumos şi mai copt, şi-a făcut o bortă într-însul. Iară după aceasta se porni mai departe, încotro avea să meargă.
Piţigoiul, cum a văzut bostanul bortit, bucuria lui, deauna s-a repezit la dînsul, a intrat în nuntru şi nu s-a lăsat pînă ce n-a mîncat toţi simburii din el.
Şi de-atunci încoace, cum se vede într-un loc, unde sînt mulţi bostani, zboară nencetat de pe bostan pe bostan, ca şi cînd ar voi să-i numere şi tot caută de nu va da peste unul, care e bortit, şi cum dă, îndată se vîră într-însul şi începe a mînca sîmburii din el.
Dar fiindcă atunci, cînd a rugat el pe Domnul să-i bortească bostanii, a uitat să-i spuie ca să facă două borti, una ca să aibă pe unde intră şi alta pe unde ieşi, de-aceea foarte adeseori e prins de oameni şi mai ales de băieţi, prin un feli de bostani bortiţi şi scobiţi în nuntru, pre care îi numesc ei cuşti de bostan.
(Sursa: e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.)
Cînd a împărţit Dumnezeu tuturor paserilor din lume, care le-a făcut spre binele şi folosul omenirii, cîte un feli anumit de hrană, ca să aibă ce mînca şi cu ce-şi susţine viaţa, atunci a dat el şi piţigoiului una, şi aceea a fost sîmburii de bostan.
Piţigoiul, înţelegînd că sîmburii de bostan sînt cea mai dulce şi mai bună mîncare, nu zisă nimică, se mulţămi cu dînşii, şi fără a mai aştepta mult să vadă de i s-a mai spune ceva ori ba, părăsi pre Dumnezeu şi se porni în lumea largă, doară va da mai degrabă preste hrana sa.
Nu mult după ce s-a depărtat el de la Dumnezeu, iată că dă peste o ţarină întinsă, care era plină de mălăini şi pe acestea o mulţime de bostani.
Piţigoiul, cum văzu de departe bostanii, sări drept în sus de bucurie, alergă tot într-un suflet spre dînşii, voind a-i sparge şi a li mînca sîmburii. Dar în zădar i-a fost toată bucuria, căci fiind toamnă, bostanii erau aşa de copţi şi de tari, că pasere nu ceva, trebuia să fie aceea care i-ar fi putut sparge cu ciocul !
Cercă el nu-i vorbă, toate chipurile şi mijloacele, cum ar putea face măcar a borticică într-înşii, dar în zădar !... nici pre unul nu putu să-l spargă.
În urma urmelor, văzînd că toată munca lui este degeaba, şi mai fiind pe lîngă aceasta încă şi foarte flămînd, lăsă bostanii în ştirea Domnului şi se dete la prins musculiţe şi cu acestea îşi potoli apoi foamea.
Aşa o duse el un timp mai îndelungat, pînă cînd a început Domnul nostru Iisus Cristos a îmbla pe pămînt.
Atunci, auzind că Sfântul îmbla pe pămînt şi nu unuia îi împlineşte dorinţa, s-a dus şi el la dînsul şi-i spusă cum că hrana ce i-a dat-o lui Dumnezeu, nu-i este nici de-un folos, deoarece neavînd bostanii cei copţi nici o bortă, el nu poate scoate sîmburii dintr-înşii. Îl rugă apoi ca să-i facă o bortă în bostani prin care să poată scoate sîmburii, căci de nu i-a împlini aceasta rugăminte, e pace de dînsul !... Aşa cum a dus-o mai nainte, nu poate s-o ducă şi mai departe !..
Domnul nostru i-a ascultat rugămintea, a luat un bostan care era mai mare, mai frumos şi mai copt, şi-a făcut o bortă într-însul. Iară după aceasta se porni mai departe, încotro avea să meargă.
Piţigoiul, cum a văzut bostanul bortit, bucuria lui, deauna s-a repezit la dînsul, a intrat în nuntru şi nu s-a lăsat pînă ce n-a mîncat toţi simburii din el.
Şi de-atunci încoace, cum se vede într-un loc, unde sînt mulţi bostani, zboară nencetat de pe bostan pe bostan, ca şi cînd ar voi să-i numere şi tot caută de nu va da peste unul, care e bortit, şi cum dă, îndată se vîră într-însul şi începe a mînca sîmburii din el.
Dar fiindcă atunci, cînd a rugat el pe Domnul să-i bortească bostanii, a uitat să-i spuie ca să facă două borti, una ca să aibă pe unde intră şi alta pe unde ieşi, de-aceea foarte adeseori e prins de oameni şi mai ales de băieţi, prin un feli de bostani bortiţi şi scobiţi în nuntru, pre care îi numesc ei cuşti de bostan.
(Sursa: e-calauza.ro. Toate drepturile rezervate.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu